16.4 C
Craiova
vineri, 24 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRevoltă la Universitate

Revoltă la Universitate

http:http://www.youtube.com/watch?v=RvSgz06pTnI

Vestea că Facultatea de Ştiinţe Sociale va fi desfiinţată prin decizia Senatului Universităţii din Craiova i-a revoltat pe studenţi. În semn de protest, aceştia au refuzat să mai intre la cursuri şi au aşteptat să primească explicaţii de la cadrele didactice ale facultăţii, dar şi de la membri din conducerea Universităţii.

Protestul a început încă de dimineaţă. Peste 100 de studenţi de la specializările Geografie, Filosofie, Sociologie, Jurnalism s-au strâns în sala 464A, hotărâţi să îşi apere facultatea. „Am primit vestea că vom fi desfiinţaţi pe 1 aprilie. Am crezut că e o glumă, dar m-am convins după ce ne-au confirmat şi cadrele didactice. Nu este normal să se întâmple aşa ceva. Noi, cei care am ales facultatea, nu am fost întrebaţi de nimic, iar decizia ne va afecta după absolvire. Eu sunt înscrisă la studii de licenţă de Filosofie la Facultatea de Ştiinţe Sociale, aşa cum este normal, disciplina fiind integrată în această arie, iar când o să termin studiile, pe diploma mea o să apară Facultatea de Drept. Cum o să apar eu cu o asemenea aberaţie în faţa angajatorului? În plus, dacă aş continua studiile de master la Comunicare şi mass-media, care acum este în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale, din toamnă va trebui să mă înscriu la Litere“, a precizat Georgiana Nedelcu, studentă în anul II, licenţă la specializarea Filosofie, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale. Tinerii susţin că aceste mutări ridică multe semne de întrebare pentru cei din ultimul an de licenţă, legate de tematica pentru examenul de admitere la master. „Nimeni nu ştie să ne răspundă ce şi cum va fi admiterea la master, în condiţiile în care aceste programe sunt luate de alte facultăţi. Şi mai mult decât atât, avem informaţii unii dintre studenţi că o să susţinem licenţa cu cadre didactice de la alte facultăţi. E bulversare totală“, a declarat Sorina Stăvaru, studentă în anul II la Sociologie.

Memoriul studenţilor, ignorat

Informaţia că Facultatea de Ştiinţe Sociale va fi desfiinţată a fost vehiculată vineri, 29 martie, printre studenţi şi profesori. Subiectul a fost discutat şi în consiliul facultăţii, şi cursanţii au hotărât să facă un memoriu pe care să-l prezinte în Senat, în ziua deciziei. În expunerea respectivă se prezentau argumentele împotriva desfiinţării. Nu a fost citit însă pe 1 aprilie, nici de cadrele didactice, nici de reprezentanţii studenţilor, fapt care i-a nemulţumit pe protestatari. Cursanţii au cerut explicaţii profesorilor de ce nu au reacţionat, dar răspunsul a fost că „sunt depăşiţi de situaţie“, fapt care nu i-a mulţumit pe tineri.
„Dacă nu aţi reuşit să apăraţi facultatea, când aţi avut această şansă şi toate armele în mână, atunci noi, ca studenţi, suntem hotărâţi să luăm frâiele şi să stăm de vorbă cu cei din conducerea Universităţii. Vrem să se înţeleagă că acest protest este al nostru şi nu suntem instigaţi de cadrele didactice. Prin urmare, pentru a nu decredibiliza acţiunea noastră, vă rugăm să părăsiţi sala“, le-a spus profesorilor unul dintre liderii studenţilor.
 Pentru a-i linişti pe tineri, în sala de curs unde s-au adunat a apărut şi decanul facultăţii desfiinţate, conf. univ. dr. Mihai Costescu. „Motivele desfiinţării sunt mai mult de ordin financiar. Voi, ca studenţi, nu veţi fi afectaţi. Specializările o să existe şi vor fi predate de aceiaşi profesori ca şi până acum. Nu se va întâmpla nimic cu voi, cursanţii. Cadrele didactice vă vor urma la facultăţile unde aţi fost distribuiţi“, a precizat decanul facultăţii.

Argumentele Senatului, demontate de profesori

Protestul studenţilor este susţinut şi de o parte a cadrelor didactice, care demontează argumentele Senatului Universităţii, prezentate oficial marți chiar de rectorul Dan Claudiu Dănişor. Unul dintre motivele invocate face referire la cadrele didactice de la această facultate, care predau şi 11 discipline. Profesorii au alt argument pentru această situaţie. „S-a spus că s-a luat decizia de a desfiinţa facultatea pentru că unii dintre profesori predau 11 discipline. Este imposbil aşa ceva. S-au dat, într-adevăr, cursuri profesorilor pentru a le mări norma, de la şapte ore la zece ore, dar cursul a fost acelaşi, adaptat la specializare. Un profesor nu poate să predea 11 discipline diferite. În plus, nu s-a mai angajat personal. S-au făcut doar nişte avansări. Cum era să se acopere deficitul?!“, a spus prof. univ. dr. Aurel Piţurcă, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale. Un alt motiv care ar fi determinat desfiinţarea facultăţii a fost că unele specializări au puţini studenţi. Nu a fost însă agreat de profesori. „Se spune că avem specializări care nu mai atrag studenţi. Nu se ia în calcul faptul că Facultatea de Ştiinţe Sociale a inclus o specializare nouă, Asistenţă Socială, care funcţiona la Teologie. Nu avea nici un student şi nu am avut nici locuri la buget. Am reuşit să facem o grupă de 25 de cursanţi la taxă, ceea ce este un lucru lăudabil“, a mai spus prof. univ. dr. Aurel Piţurcă.

1.500 de studenţi aşteaptă explicaţia rectorului

Cu sau fără sprijinul cadrelor didactice, studenţii s-au arătat pe parcursul întregii zile hotărâţi să nu renunţe la acţiunea lor de susţinere a facultăţii.
„Suntem 1.500 de studenţi afectaţi de această decizie şi vrem o explicaţie“, a spus studentul Ionuţ Ene. Protestatarii au perseverat, ieri, pentru a obţine o întâlnire cu rectorul.
După două ore de discuţii în sala 464A, s-au mutat în holul central al Universităţii, pentru a fi vizibili. Nimeni nu a venit însă să le vorbească. După o oră de aşteptare, au luat decizia să se facă auziţi şi au urcat la rectorat. Întâlnirea cu managerul Universităţii, prof. univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, nu a fost posibilă întrucât nu este în ţară. A ieşit prorectorul Cezar Spânu, care s-a arătat nedumerit de protestul lor, spunându-le că nu le înţelege acţiunea pentru că  „în Senat, nici un reprezentant al studenţilor nu a luat nici un fel de atitudine“. Studenţii au cerut explicaţii în legătură cu decizia, dar au fost trimişi la decanat, spunându-li-se că sunt aşteptaţi de  alt prorector, prof. univ. dr. Gabriel Olteanu, responsabil cu Managementul economic şi financiar şi probleme sociale ale studenţilor.  Liderii protestatarilor au fost convocaţi astfel într-o şedinţă care s-a terminat fără un răspuns clar. „Nu am primit nici o explicaţie pentru desfiinţare“, a precizat studentul Ionuţ Ene. În aceste condiţii, cursanţii au hotărât să facă astăzi un memoriu pe care să-l depună la Senat şi la rector. De asemenea, studenţii vor o întâlnire cu rectorul Universităţii. Tinerii spun că nu vor intra la cursuri până nu se va lua o decizie în folosul facultăţii.

Cum se împart specializările

Conform deciziei Senatului din 1 aprilie 2013, Facultatea de Ştiinţe Sociale se va desfiinţa, iar specializările vor fi distribuite astfel: Geografia la Facultatea de Ştiinţe Exacte, care se va numi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii, Jurnalismul va fi distribuit la Facultatea de Litere, iar Filosofia, Sociologia, Ştiinţele Politice şi Asistenţa Socială vor fi absorbite de Facultatea de Drept, care îşi va schimba denumirea în Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale. Dreptul a preluat din acest an universitar şi Istoria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS